Fiecare zi petrecută la școală ne aduce ceva nou.
În perioada 28 octombrie-1 noiembrie, copiii de la clasa a II-a C au desfășurat activități educative în cadrul evenimentului ,,Săptămâna fructelor și legumelor donate”. Mai întâi ne-am stabilit un plan de activitate, apoi am trecut la acțiune.
Elevii au confecționat fructe și legume din carton colorat pe care le-au decorat frumos. Au învățat poezii și cântece despre legume și fructe. Au căutat în diverse surse informații despre importanța fructelor și legumelor în alimentație. Apoi au adus la școală fructe pe care urmau să le împartă cu copiii de la Fundația ,,Împreună”.
În ziua de vineri, 1 noiembrie, elevii clasei a II-a C, Școala Gimnazială Nr. 22 Galați au mers în vizită la Fundația ,,Împreună”. Aici au întâlnit niște copii deosebiți cu care s-au împrietenit imediat. Copiii au cântat împreună și au recitat poezii, au socializat și s-au jucat, iar la final, au dăruit din suflet fructe și legume confecționate cu drag de ei, dar și pachețele cu fructe delicioase.
A fost o zi deosebită, o experiență inedită, plină de emoție, voioșie, prietenie, dăruire.