Școala Gimnazială
nr. 22 Galați

“JUSTIṬIA – ARTA DREPTĂŢII”

Marṭi, 6 martie 2018, elevii clasei a V-a C au participat la activitatea de educaṭie juridică cu tema “Justiṭia – arta dreptăṭii”, organizată la sediul Curṭii de Apel Galaṭi.

Activitatea a avut drept obiective facilitarea  accesului elevilor la cunoṣtinṭe fundamentale de drept precum ṣi promovarea unei culturi juridice menite să încurajeze respectul față de lege, echitate socială și atitudine civică în rândul elevilor. Cu acest prilej, elevilor li s-au prezentat compartimentele relevante pentru activitatea instituṭiei, oferindu-li-se explicaṭii cu privire la activităṭile desfăṣurate. Elevii au aflat informaṭii utile despre specificul instanṭelor judecătoreṣti ṣi au descoperit aspecte interesante despre profesia judecătorilor ṣi avocaṭilor. De asemenea, elevii au fost introduṣi într-o sală de judecată unde avut loc discuṭii ṣi dezbateri despre perciolele existente în societate ṣi despre modalităṭile  de acṭiune potrivite.

Activitatea a avut un impact pozitiv asupra elevilor. Aceṣtia au fost încântaṭi de experienṭa practică de care au avut parte  ṣi ṣi-au exprimat dorinṭa de a mai participa la astfel de activităṭi pe viitor.

Prof. Avram Paula – Roxana

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sari la conținut