Școala Gimnazială
nr. 22 Galați

Halloween la Clasa a III a B din şcoala noastră!!!

      

 

Halloween  la Clasa a III a B din şcoala noastră!!!

Colectivul clasei a III a B, sub îndrumarea Prof. Tanasaciuc Valentina şi prin susţinerea părinţilor, au petrecut în avans o sărbătoare preluată din tradiţiile altor ţări, Halloween.

Foarte populară în rândul celor mici de pe alte meleaguri, această sărbătoare a constituit un prilej de voie bună şi bună dispoziţie pentru şcolarii clasei a III a B. Nu au contat foarte mult costumaţiile şi decorurile înfricoşătoare pe care le-au folosit, cât timpul petrecut într-o manieră diferită împreună,  copii şi părinţi. După ce s-au delectat cu brioşele „îngrozitoare” sau budincile „însângerate” pregătite de cu seară împreună cu mamicile pricepute, cei mici au petrecut o zi plină. Au aflat cum să facă singuri atât de popularul „slime” învăţând să împartă cu ceilalţi colegi care nu au reuşit să facă „magii” pentru a transforma ingredientele în substanţa gelatinoasă lipicioasă care se întinde fară să se rupă.

Nu mică le-a fost surpriza când au fost vizitaţi şi de doamna director, Valentina Tudorache şi doamna director adjunct, Pană Doina care au intrat în rol atunci când fantomele, strigoii, vrăjitoarele, magicienii şi alte arătări cuidate au încercat să le sperie şi au strigat în cor: „ Ne daţi sau nu ne daţi!”.

Şi ca orice petrecere veritabilă, activitatea s-a încheiat cu momentul dansant, când toţi s-au întrecut în a face scheme cât mai interesante sau mai spectaculoase pentru a-i impresiona pe colegi.

În concluzie, orice prilej de bucurie valorificat în activitatea didactică consituie o oportunitate de învăţare atât pentru elevi, dar şi pentru cadrele didactice şi parinţi implicaţi. A învăţa nu se rezumă la teoreme şi principii matematice sau la informaţiile literare ori ştiinţifice. Se pot avea în vedere competenţe noi, specifice secolului XXI.

 

 

 

Material întocmit de : Prof. Tanasaciuc Valentina

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sari la conținut