Școala Gimnazială
nr. 22 Galați

La al doilea frumos trofeu: Trupa de teatru „ACTORAŞUL”

Untitled

Săptămâna „Şcoala altfel, să ştii mai multe, să fii mai bun” a fost din nou un motiv de bucurie pentru elevii clasei a V-a B de la Şcoala Gimnazială 22 din Galaţi, care activează în trupa de teatru „Actoraşul”, sub îndrumarea subsemnatului. La prima ediţie a Festivalului „Regăseşte-te în lumea teatrului” trupa noastră a obţinut Marele premiu cu piesa „Soacra cu trei nurori”, după Ion Creangă. Credincioşi umorului sănătos şi mucalit al lui Creangă, ne-am gândit să punem în scenă „Prostia omenească”, din motive pe care le vom expune ulterior, aşa cum şi „Soacra cu trei nurori” a avut o motivaţie aparte: procesul intentat celor trei nurori.

Din nou a sunat mobilizarea generală. Nu mică mi-a fost mirarea când mi s-a prezentat un număr dublu de „actori”, faţă de rolurile pe care le aveam de împărţit, ceea ce dovedeşte dragostea foştilor mei elevi (care acum sunt în clasa a V-a) pentru această artă, pentru scenă. Ceea ce m-a bucurat foarte mult a fost faptul că ei trecuseră deja într-o etapă superioară: cea de creaţie. Compuseseră şi puseseră în scenă o mică piesă. Am observat, cu această ocazie, jocul actoricesc: intrarea în scenă, poziţia actorului în aşa fel încât să poată fi văzut şi auzit de public, dicţia, comunicarea prin gesturi, mişcarea scenică etc.

Lucrul la noua piesă nu a fost foarte anevoios, deoarece experienţa în domeniu şi-a spus cuvântul. Fiecare rol dintr-o piesă începe cu o caracterizare a personajului pentru a fi perceput cât mai bine, pentru a i se contura trăsăturile de caracter. Numai după ce cunoşti personajul foarte bine, poţi să-i dai viaţă. În acest sens, copiii au dat dovadă de multă empatie. Din această construcţie nu puteau lipsi părinţii, ca susţinători morali, dar şi material, prin asigurarea recuzitei, care, şi de data aceasta, s-a dovedit a fi bogată.

Înarmaţi cu toată această „muniţie” şi cu mult curaj, ne-am prezentat la cea de-a treia ediţie a aceluiaşi festival organizat de Asociaţia „Tinerii şi viitorul”. Premiul I pe care l-am obţinut la secţiunea „teatru” vine să încununeze munca noastră şi încurajează continuarea ei. Iată-i şi pe cei nouă copii minunaţi care au fost selectaţi pentru această piesă: Elena Bratu, Andreea Antohie, Alexandra Chirilă, Diana Dinu, Giulia Popa, Marius Măstăcan, Tiberiu Stan, Andreea Vicol şi Andei Cepraga.

Dintr-o altă echipă de teatru pe care am pregătit-o cu câtva timp în urmă, o fetiţă a ajuns actiţă. De ce nu s-ar alege şi din această echipă un actor sau o actriţă de profesie? „Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă”, spune un vechi proverb.

De ce „Prostia omenească”? Arhicunoscuta poveste cu drobul de sare ar putea fi considerată ca fiind depăşită, căzută în desuetitudine, dar ea ne poate duce cu mintea într-o realitate vie, mereu posibilă, chiar spre acceptarea prostiei mai mici în locul celei mai mari, spre o „ierarhizare” a prostiei. Povestea te trimite din imaginar în real, iar replica „Te sperii de drobul de sare”  poate fi auzită deseori. Dar te mai poate trimite şi spre modernitatea din mondenitate, deoarece şi „veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii”, iar unii îşi promovează cu mândrie „succesurile”. Am realizat astfel o trcere de la „prostia clasică”, la „prostia modernă”. Copiii au început să sesizeze prostia şi incultura din zona show-biz-ului, can-can-ului sau a politicului, astfel apărând replici, precum „Nu fi manelist!” sau „Nu fi piţipoancă!”. Iar noi trebuie să-i ajutăm!

Subliniem că participarea la acest concurs nu a fost condiţionată de plată, dând posibilitatea de participare tuturor copiilor..

Prof. înv. prim. Marin OANEA

Şcoala Gimn. 22, Galaţi

Untitled Untitled1 Untitled2 Untitled4 Untitled5 Untitled6 Untitled7 Untitled8 Untitled3

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sari la conținut