Category Archives: Programe sociale

Programul FIECARE COPIL ÎN GRĂDINIȚĂ

Programul social privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor ce provin din familii defavorizate FIECARE COPIL ÎN GRĂDINIȚĂ

Acte necesare pentru întocmirea dosarelor de bursă școlară


ACTE NECESARE PENTRU ÎNTOCMIREA DOSARELOR DE BURSĂ ȘCOLARĂ  an școlar  2018-2019

BURSA SOCIALĂ

  • Cerere tip de solicitare bursă (de la secretariatul școlii),
  • Acte ce dovedesc venitul net pe membru de familie pentru perioada septembrie 2017 – august 2018 (adeverințe salariat pentru ambii părinți, dacă este cazul);
  • Cupoane ajutor social din luna iulie/august (pentru ambii părinți, dacă este cazul);
  • Cupoane pensie din luna iulie (pentru ambii părinți, dacă este cazul);
  • Cupoane șomaj din luna iulie/august (pentru ambii părinți, dacă este cazul);
  • Cupoane alocație de stat din luna iulie/august;
  • Cupoane alocație complementară din luna iulie/august;
  • Cupoane alocație de susținere din luna iulie/august;
  • Alte acte doveditoare pentru alte venituri – creanțe legale, convenții  civile de întreținere aflate în executare, indemnizații cu caracter permanent, alocații de întreținere pentru copiii încredințați sau dați în plasament, burse pentru elevi și studenți acordate în condițiile legii;
  • Adeverință de la primărie, din care să rezulte dacă are în proprietate  terenuri, clădiri, spații locative, sau alte bunuri mobile și imobile și  venitul realizat pentru perioada septembrie 2017 – august 2018 (pentru ambii părinți, dacă este cazul);
  • Adeverințe de la Direcția de Finanțe privind impozitul pe venituri (pentru ambii părinți, dacă este cazul);
  • Fotocopie hotărâre judecătorească in caz de divort, custodie;
  • Fotocopii ale certificatelor de naştere ale copiilor aflaţi în întreţinere;
  • Fotocopii ale buletinelor părinţilor;

(media pe 12 luni a veniturilor familiei să nu depăşească  581 lei pe membru de familie);

BURSA PENTRU ORFANI

  • Cerere tip de solicitare bursă (de la secretariatul școlii),
  • Certificatul / certificatele de deces ale părinţilor;
  • Dosar carton cu şină.

BURSA DE BOALĂ

  • Cerere tip de solicitare bursă (de la secretariatul școlii),
  • Adeverință de la medicul specialist din care să rezulte afecțiunea de care suferă copilul și recomandarea pentru bursă de boală;
  • Dosar carton cu şină.

BURSA DE MERIT

  • NU este necesar niciun document din partea elevului/părintelui;
  • Bursa de merit se acordă la recomandarea dirigintelui clasei (pentru clasele VI-VIII), în funcție de media generală (peste 9,00) și 10 la purtare în anul școlar precedent. Dirigintele întocmește un tabel nominal.

Dosarele, complete, se depun la secretariatul școlii până la data de 21.09.2018

Acte necesare pentru întocmirea dosarelor pentru acordarea de rechizite școlare

ACTE NECESARE PENTRU INTOCMIREA DOSARELOR PENTRU ACORDAREA DE RECHIZITE ȘCOLARE

an scolar  2018-2019

  1. Cerere tip de solicitare rechizite școlare (de la secretariatul școlii);
  2. Fotocopii ale certificatelor de naștere ale copiilor aflați în întreținere;
  3. Fotocopii ale buletinelor părinţilor;
  4. Fotocopie hotărâre judecătorească in caz de divort, custodie;
  5. Acte ce dovedesc venitul net din luna IULIE 2018 (adeverințe salariat    pentru ambii părinți, dacă este cazul);
  6. Cupoane ajutor social din luna iulie (pentru ambii părinți, dacă este cazul);
  7. Cupoane pensie din luna iulie (pentru ambii părinți, dacă este cazul);
  8. Cupoane șomaj din luna iulie (pentru ambii părinți, dacă este cazul);
  9. Cupoane alocație de stat din luna iulie;
  10. Cupoane alocație complementară din luna iulie;
  11. Cupoane alocație de susținere din luna iulie;
  12. Alte acte doveditoare pentru alte venituri – creanțe legale, convenții  civile de întreținere aflate în executare, indemnizații cu caracter permanent, alocații de întreținere pentru copiii încredințați sau dați în plasament, burse pentru elevi și studenți acordate în condițiile legii;
  13. Adeverință de la primărie, din care să rezulte dacă are în proprietate  terenuri, clădiri, spații locative, sau alte bunuri mobile și imobile și  venitul realizat pentru luna iulie (pentru ambii părinți, dacă este cazul);
  14. Adeverințe de la Direcția de Finanțe pentru luna iulie (pentru ambii părinți, dacă este cazul);

Dosarele se depun la secretariatul școlii până la data de  07.09.2018

Criterii mobilitate 2018

Patrula ECO

Imagini cu activităţile desfăşurate sub coordonarea doamnelor învăţătoare Zaharov Daniela şi Chiriac Violeta.